Săptămâna Clujeană a fost lansată pe piaţă în 16 mai 2005, fiind singura publicaţie locală cu profil economic şi financiar din judeţul Cluj.
- Din 2006, sub egida Săptămâna Clujeană apar anual două reviste premium:
Oameni de Succes – mediatizează activitatea managerilor clujeni cu rezultate excepţionale. Apare în luna mai.
Companii de Succes – mediatizează activitatea companiilor puternice, profitabile şi transparente din Cluj. Apare în luna decembrie.
- Săptămâna Clujeană se bucură de o apreciere deosebită în mediul de afaceri. Datorită subiectelor serioase şi a stilului obiectiv în care tratează temele, ziarul are credibilitate.
- În paginile săptămânalului se regăsesc articole care vizează toate domeniile economiei: industrie, construcţii, piaţa de capital, bănci, asigurări, fonduri de investiţii, consultanţă, turism, imobiliare, IT&Comunicaţii, PR&Marketing, management, resurse umane etc. Fiecare ediţie cuprinde un interviu cu un manager performant din Cluj.
- Calitatea cititorilor ediţiei tipărite este certă: persoane active, implicate în business (inclusiv top management, conform propriilor sondaje), interesate de evoluţia economică a Clujului şi a ţării; majoritatea dispun de venituri mari şi foarte mari, având studii superioare (conform propriilor sondaje).
- Săptămâna Clujeană apare în fiecare zi de luni, în 24 de pagini, având un preţ de copertă de 1,45 lei. Se difuzează preponderent în mediul urban (Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla, Huedin), într-un tiraj mediu de 2.500 exemplare. Publicaţia are peste 700 de abonaţi, majoritatea fiind companii.
- Săptămâna Clujeană, Oameni de Succes şi Companii de Succes sunt mărci înregistrate ale RCC Media SRL Cluj, firmă deţinută în întregime de jurnalista Romana Chişu.